Un proces aflat pe rolul instanțelor din New York amenință să răstoarne una dintre cele mai sensibile convenții ale lumii cripto, anume aceea că o monedă aparține doar celui care îi deține cheia, oricât de îndelung ar tăcea acel posesor.
În centrul dosarului stă un reclamant care refuză să își spună numele și care cere recunoașterea legală a proprietății asupra a aproape 3,8 milioane de bitcoini, inclusiv averea atribuită lui Satoshi Nakamoto. Împotriva lui s-a ridicat un avocat din New York care, deși nu este parte în litigiu, a reușit deocamdată să blocheze întreaga construcție.
Un reclamant ascuns sub un nume de cod
Personajul principal își spune „Noah Doe”, o variantă ironică a formulei John Doe din procedurile americane, folosită atunci când identitatea cuiva nu este cunoscută. Lângă el apar două firme din statul Wyoming, înregistrate la fel de discret sub etichetele „ABC Company” și „XYZ Company”. Împreună au deschis acțiunea la o instanță civilă din New York, în pofida numelui pompos al curții.
Alegerea statului Wyoming nu este nici ea întâmplătoare. Legislația de acolo permite înființarea unor societăți fără dezvăluirea publică a proprietarilor reali, iar pentru cineva care își clădește întregul demers pe anonimat acest lucru funcționează ca un strat suplimentar de ceață. Oamenii din spate rămân acoperiți chiar și atunci când firmele lor figurează cu nume de cod în acte oficiale.
Ceea ce cer este simplu de formulat, dar amețitor ca implicații. Doe revendică titlul de proprietate asupra a aproximativ 39.000 de portofele considerate adormite, care adăpostesc cele aproape 3,8 milioane de bitcoini. Ca să înțelegem ordinul de mărime, vorbim despre aproape o cincime din toate monedele care vor exista vreodată, fiindcă oferta totală de bitcoin este plafonată definitiv la 21 de milioane. La cotația din momentul depunerii actelor, averea revendicată trecea de 245 de miliarde de dolari.
Înăuntrul acestei grămezi se află monedele legate de creatorul Bitcoinului. Cercetările pe blockchain, mai ales analiza semnăturii de minare cunoscute drept tiparul Patoshi, îi atribuie lui Satoshi Nakamoto în jur de 1,1 milioane de bitcoini, răspândiți pe aproximativ 22.000 de adrese și neatinși din 2010. Niciuna dintre acele adrese nu a mai înregistrat vreo tranzacție de ieșire în peste cincisprezece ani, fapt pe care oricine îl poate verifica pe registrul public. Tocmai tăcerea aceasta prelungită a transformat monedele într-o legendă, iar acum într-o țintă juridică.
Portița de zece dolari care schimbă totul
Aici intervine detaliul care a stârnit cele mai multe semne de întrebare. În ciuda valorii uriașe de astăzi, reclamanții au evaluat fiecare portofel la mai puțin de zece dolari. Cifra nu a fost aleasă la nimereală. Legea proprietății personale din statul New York, prin Articolul 7-B, oferă celui care găsește un bun rătăcit o cale mult mai scurtă către dreptul de proprietate atunci când obiectul valorează sub acest prag.
Logica originară a normei este firească. Dacă cineva găsește pe stradă un fular ieftin sau o monedă măruntă, nu are sens să fie trimis prin proceduri greoaie ca să îl păstreze. Strategia lui Doe se agață însă de un trecut îndepărtat, acela în care, în primii ani de bitcoin, o monedă chiar valora câțiva cenți, și ignoră cu bună știință cotația de azi. Cum a rezumat un specialist citat în dosar, ori avem de-a face cu un caz banal de zece dolari, lipsit de orice urgență, ori cu cea mai mare tentativă de confiscare de proprietate din istoria Statelor Unite, deghizată sub o etichetă derizorie.
Problema se complică atunci când citești definiția pe care legea din New York o dă proprietății pierdute. Textul este surprinzător de larg și acoperă nu doar lucrurile rătăcite din neatenție, ci și bunurile abandonate ori obiectele fără stăpân cunoscut. În plus, legea instituie o prezumție puternică. Orice bun găsit este socotit pierdut, iar prezumția devine definitivă dacă nimeni nu o contestă printr-o acțiune în justiție în primele șase luni. Pentru un activ ca bitcoinul, ai cărui posesori mizează tocmai pe discreție, regula sună ca o amenințare directă.
Mihai Popa, jurnalist și analist la Cryptology.ro, publicația de știri și analize crypto în limba română, atrage atenția că miza reală nu este un singur dosar excentric, ci precedentul pe care l-ar putea crea. Cei care urmăresc zilnic stiri Bitcoin azi au observat repede că o astfel de interpretare ar putea transforma fiecare portofel inactiv din lume într-o țintă potențială.
Avocatul care a oprit planul tăcut
Printre cei care resping teoria reclamantului se numără avocatul newyorkez Ian Cohen. La sfârșitul lunii mai, el a depus un memoriu prin care califică drept absurdă întreaga interpretare a legii propusă de Doe. Avertismentul lui privește mai puțin cazul în sine și mai mult industria care ar putea lua naștere dacă instanța i-ar da câștig de cauză reclamantului.
O hotărâre favorabilă ar deschide ușa unor firme care scanează blockchainul în căutarea adreselor adormite și apoi se prezintă în instanță ca să le revendice, una după alta. Acela este viitorul de care se teme Cohen.
Ca să își facă vocea auzită, avocatul nu a avut nevoie să fie parte în proces. A cerut și a obținut statutul de amicus curiae, expresie latină care înseamnă, literal, prieten al curții. Mecanismul îi permite cuiva din afara litigiului să transmită instanței argumente menite să o ajute să decidă mai bine, iar aici detaliul cântărește greu. Fiindcă Doe vrea să preia proprietatea unor oameni care preferă să rămână necunoscuți, precum Satoshi, e foarte puțin probabil ca acești proprietari să se prezinte vreodată ca pârâți. Tocmai în golul acela, unde nimeni nu vine să spună „aceia sunt banii mei”, intervenția lui Cohen capătă sens.
Judecătoarea Kathy King i-a admis cererea și a suspendat întreg dosarul până la audierea orală programată pe 14 iulie. Decizia a spulberat scenariul ideal pe care îl sperau reclamanții, acela al unei hotărâri obținute în liniște, prin lipsa oricărei opoziții. O cauză necontestată se câștigă aproape de la sine. Una privită critic de un avocat hotărât arată cu totul altfel.
Notificare prin praf digital și portofele care se trezesc
Modul în care Doe a încercat să își notifice pârâții spune mult despre stranietatea demersului. Cei aproape 39.000 de pârâți nu sunt persoane, ci adrese de portofel, fără cutie poștală sau avocat care să primească citația. Soluția aleasă a fost una specific cripto. Fiecare adresă a primit o tranzacție minusculă, în jargon o tranzacție de praf, care purta în câmpul OP_RETURN un scurt text despre proces.
Practic, mesajul a fost gravat pe blockchain și trimis dintr-odată către zeci de mii de portofele. Cohen a respins ferm ideea că asta ar putea trece drept notificare validă, comparând metoda cu spamul, o transmisie aruncată în gol către adrese ai căror posesori pot fi morți, dispăruți sau pur și simplu indiferenți.
Premisa procesului are însă o fisură mai serioasă. Dacă portofelele ar fi cu adevărat abandonate, ar trebui să stea nemișcate. În realitate, datele on-chain arată că zeci de adrese s-au trezit la viață chiar după depunerea acțiunii, mutând zeci de mii de bitcoini. Unele transferuri s-au produs chiar după campania de mesaje prin OP_RETURN. Un portofel din care cineva încă scoate bani nu este abandonat, oricât de rar s-ar întâmpla asta, iar dacă măcar o parte dintre adrese aparțin unor oameni vii și atenți, întreaga prezumție de proprietate pierdută se clatină.
Campania de praf digital nu a apărut din senin. A ieșit la suprafață sub un nume cu rezonanță istorică, Salomon Brothers, marcă a unei foste bănci de investiții americane, reapărută acum în haine cripto. Detaliul care cere prudență este că nu se poate verifica ușor dacă entitatea cunoscută din finanțele tradiționale chiar a publicat acele mesaje sau dacă cineva folosește numele doar pentru greutatea lui simbolică.
Ce ar câștiga de fapt Noah Doe
Un punct esențial, ușor de ratat în zgomotul cifrelor, este natura concretă a victoriei căutate. O hotărâre favorabilă nu i-ar pune lui Doe în mână cheile private ale acelor bitcoini. Nicio instanță și niciun stat nu pot genera cheile criptografice care controlează efectiv monedele. Ceea ce ar obține ar fi titlul legal de proprietate, recunoscut de statul New York. La prima vedere pare un trofeu gol, însă un asemenea titlu ar putea fi folosit ulterior ca pârghie, în cereri către burse și custozi sau în procese împotriva oricui ar încasa cândva acele fonduri.
De aceea miza depășește cu mult un singur dosar. O recunoaștere judiciară a teoriei găsitorului ar pune un semn de întrebare deasupra fiecărui portofel inactiv din lume, inclusiv deasupra monedelor pierdute pentru totdeauna prin chei uitate sau hard diskuri aruncate la gunoi.
Povestea inginerului galez care și-a azvârlit din greșeală un hard disk cu mii de bitcoini și apoi a purtat ani de procese pentru dreptul de a scormoni într-o groapă de gunoi a devenit deja un simbol al acestei averi pierdute. Logica lui Doe ar preface o astfel de tragedie privată într-o oportunitate de afaceri.
Dreptul lui Satoshi de a rămâne necunoscut
Dincolo de tehnicalități, procesul atinge o coardă pe care comunitatea Bitcoin o consideră aproape sacră. Anonimatul nu este un accident în povestea acestei monede, ci o piatră de temelie. Satoshi Nakamoto a dispărut din comunicarea publică pe la mijlocul anului 2011 și a lăsat în urmă un sistem capabil să funcționeze fără el, iar refuzul de a-și revendica vreodată averea a devenit, pentru mulți, dovada supremă că Bitcoinul nu are stăpân.
Aici se ciocnesc două viziuni despre proprietate. Pe de o parte stă logica codului, în care monedele aparțin celui care deține cheile, fără excepție. Pe de altă parte stă logica statului, în care un judecător poate emite hârtii ce declară cine deține ce, indiferent de ceea ce arată blockchainul. Cohen a surprins tensiunea într-o singură frază postată pe platforma X, sugerând că, dacă vrei ca un judecător să îți dea monedele lui Satoshi, ar trebui măcar să fii obligat să îți rostești numele cu voce tare.
Potrivit documentării realizate de redacția Cryptology.ro, sursa originală a acestei analize, avocatul reclamanților, David Lin de la firma Lewis & Lin din Brooklyn, a încercat fără succes să anuleze suspendarea, așa că pe 14 iulie cele două tabere se vor înfrunta direct. Dezbaterile orale sunt programate la adresa 60 Centre Street din New York, într-o sală deschisă publicului. Cadrul are o ironie a lui, fiindcă un proces despre cea mai anonimă avere din lume se va desfășura la lumina zilei, sub privirile oricui are curiozitatea să intre pe ușă.
Întrebarea pe care o va cântări judecătoarea Kathy King pare tehnică, dar consecințele ei se întind departe. Are voie un activ digital evaluat artificial sub zece dolari să devină proprietatea cuiva care refuză să spună cine este, iar dacă răspunsul ar fi da, câți alți reclamanți vor veni pe urmele lui, cu liste tot mai lungi de portofele adormite în mână. Răspunsul care va ieși din sala 60 Centre Street ar putea contura, pentru anii următori, felul în care legea americană privește monedele pe care nimeni nu vine să le ceară.
Sursă originală: Cryptology.ro
