Depresia este, la ora actuală în România, încă la stadiul de subiect tabu. Persoanele care se confruntă cu această afecțiune sunt considerate a fi ”nebune”, pentru că mulți dintre noi nu le înțelegem stările.
De aceea, rezolvăm totul prin a-i eticheta cu cuvinte grele, în loc să fim alături de ei și a-i ajuta să treacă mai repede și mai ușor peste această perioadă dificilă. Din fericire, lucrurile au început să se schimbe, dar cu toate acestea încă mai avem de lucrat la acest capitol.
Nu ezita să ceri ajutor
Dacă simți că lucrurile nu merg chiar bine, iar depresia a pus stăpânire pe trăirile tale, nu încerca să duci această luptă singur. Ai nevoie de ajutor de specialitate, dar și de sprijinul celor din jur. Prin urmare, nu este deloc o rușine să ceri ajutor, nu este o dovadă de slăbiciune.
Apelează la un psiholog, pentru un ajutor specializat, dar nu neglija nici alte metode prin care poți reuși mai repede.
Tratament medicamentos, dar și naturist
De regulă, psihologul îți va face o evaluare și va decide care este tratamentul care se impune în cazul tău. Dar, totodată, poți apela și la unele comprimate naturale, cu efect benefic în acest caz.
Printre aceste produse naturiste pe care le poți folosi sunt cele care conțin Rhodiola, deoarece cu ajutorul ei stările de anxietate sunt mai ușor de ținut sub control. Referitor la stările de depresie, Rhodiola este o bună metodă pentru a le reduce destul de mult în intensitate și, în plus, nu are atât de multe efecte negative precum sertralina, un antidepresiv pe bază de prescripție medicală.
Fiind tolerată bine de organism, Rhodiola se recomandă pentru a ține sub control depresia ușoară și moderată.
Râzi mai mult
Atunci când depresia te-a acaparat, este destul de greu să găsești acele motive care să te facă să îți îmbunătățești starea de spirit. Prin urmare, găsește ceva care să te facă să râzi din toată inima, pentru că nu degeaba se spune că râsul este cel mai bun medicament. Treptat – treptat, starea ta se va îmbunătăți.
Stai departe de oamenii toxici
Suntem înconjurați de oameni cu personalitate diferită, iar cei toxici își merită cu adevărat acest nume. Prin urmare, dacă observi în anturajul tău astfel de persoane, cu riscul de a strica o prietenie, mai bine renunță la ei.
Sau, dacă nu se poate, evită-i cât poți, pentru că nu fac nimic care să te ajute să ieși din această stare. Dimpotrivă!
Mănâncă sănătos
Există o strânsă legătură între stilul nostru alimentar și depresie. Prin urmare, încearcă să faci unele schimbări aici și vezi ce poți face pentru a îmbunătăți situația.
Caută și vezi care sunt alimentele recunoscute pentru faptul că te pot ajuta să scapi mai repede de neplăcerile depresiei, evită energizantele, cofeina, alimentele prea condimentate sau prea sărate. Magneziul și zincul nu trebuie să-ți lipsească, dar și vitaminele C, D și complexul de B-uri.
Găsește-ți un hobby
Pentru a ieși din stările depresive, un hobby este de mare ajutor. Prin urmare, găsește ceva care îți face plăcere și mergi pe acest drum: sport, voluntariat, gătit, colecționează monede, lucrează în grădină, învață o limbă străină, orice îți face plăcere și care te face să te mai gândești și la altceva.
Izolarea nu este o soluție
Cu siguranță izolarea nu este o soluție atunci când suferi de depresie. Acceptă ajutorul celorlalți, mergeți în excursii, drumeții, participă la unele petreceri. Interacțiunea cu persoane dragi te va ajuta enorm.
Cu depresia nu e de joacă, după cum se spune. Prin urmare, nu o lasa să preia controlul asupra vieții tale! Luptă din răsputeri și, mai ales, învinge!